Mic comentariu catehetic la Osea 14,1-9 (I)

14,1 Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta.

1. Scriptura ne învață că „toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui” (Ecl. 3,1). Drept urmare, există și un ceas al întoarcerii la Dumnezeu, adică al pocăinței, iar timpul acesta vine atunci când cădem prin nelegiuire. Deseori ne este greu să știm în ce vremuri trăim, iar de cele mai multe ori păcatul ne încarcă cu o oarecare apatie spirituală care ne împiedică să ne îndreptăm, așa că Dumnezeu, prevăzând slăbiciunea noastră în privința aceasta, ne învață că vremea pocăinței vine deodată cu căderea noastră prin nelegiuire. Dacă am păcătuit, înseamnă că e timpul să ne întoarcem la Dumnezeu.

2. Scriptura ne mai învață și aceea că nu ghinionul este ceea ce ne face să cădem, nici oamenii, nici împrejurările în care ne aflăm, ci nelegiuirea pe care o săvârșim de bună voie. Cu alte cuvinte, prin nelegiuire ne aruncăm singuri pe jos. De fapt, cea mai mare problemă a omului este faptul că e căzut în păcat deoarece prin păcat omul este îndepărtat de Dumnezeu și se introduce o prăpastie între el și Creatorul său. Omul are, desigur, și alte probleme, dar cine a căzut în păcat și se simte căzut, nu va reuși să se ridice cu adevărat în picioare decât atunci când se întoarce la Dumnezeu, indiferent ce alte măsuri va lua pentru rezolvarea problemelor sale.

3. Vedem în Scriptură că Dumnezeu îi îndeamnă pe Israel să se întoarcă la „Domnul, Dumnezeul lor”. De fapt, în Scriptură toți oamenii sunt chemați să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, Creatorul a toate. Am putea spune că Dumnezeu este Dumnezeul tuturor oamenilor întrucât El a creat pe toți oamenii, le-a dat viață și „ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evr. 1,3), adică prin Isus Hristos (Col. 1,17). Există un singur Dumnezeu, al iudeilor și al neamurilor deopotrivă (Rom. 3,29-30). În plus, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl, este jertfa de ispășire pentru păcatele întregii lumi (1In 2,2), așadar toți oamenii Îi aparțin într-un fel deoarece El a murit pentru toți și voia Lui este ca toți să fie mântuiți (1Tim 2,1-6). Mai găsim și aceea că Dumnezeu în Isus Hristos este „mântuitorul tuturor oamenilor” și mai ales al celor credincioși — am putea spune, al lui „Israel” —, care sunt și ei chemați la pocăință. Pe scurt, chemarea la pocăință are drept temei faptul că toți oamenii, fie că sunt sau nu credincioși, Îi aparțin lui Dumnezeu, atât prin faptul că i-a creat pe toți, cât și prin faptul că a trimis pe Fiul Său în lume ca să moară pentru toți (2Cor 5,14); așadar El este Dumnezeul nostru al tuturor, fie că vrem sau nu, iar chemarea noastră la pocăință vine din partea Dumnezeului nostru.

4. Dacă cel care ne cheamă să ne întoarcem la El este Dumnezeul nostru, atunci suntem asigurați de faptul că El ne va primi și că nu este nevoie ca noi să-L convingem să ne ierte sau să ne primească înapoi. Adevărata pocăință pornește de la siguranța că Dumnezeu „nu dorește moartea păcătosului” (Ez. 18,23), ci mântuirea și restaurarea acestuia, chiar mai mult decât și-o dorește el! Întoarcerea noastră la Dumnezeu nu are drept scop înduplecarea lui Dumnezeu, nici nu încercăm prin ea să-L determinăm pe Dumnezeu să ni Se arate milos și iubitor, ci mai degrabă este modul prin care noi intrăm în spațiul milei și iubirii lui Dumnezeu, în care El deja ne așteaptă. Iubirea lui Dumnezeu premerge întoarcerii noastre la El, punând-o în mișcare prin chemarea la pocăință care ne este adresată în Scriptură.

Published by Steven

I study theology and philosophy without ceasing. I have a B.A. in Philosophy from Arizona State University (2013), and an M.Div. from Fuller Theological Seminary (2016). I am currently an adjunct professor of philosophy at Grand Canyon University and a Ph.D. student at Fuller Theological Seminary.

%d bloggers like this: