Mic comentariu catehetic la Osea 14,1-9 (III)

14,3 „Asirianul nu ne va scăpa, nu vrem să mai încălecăm pe cai și nu vrem să mai zicem lucrării mâinilor noastre: «Dumnezeul nostru!» Căci la Tine găsește milă orfanul.”

1. Am stabilit în postarea anterioară că este imposibil pentru noi să ne ispășim singuri păcatele, așadar e nevoie ca Dumnezeu să ne ierte greșelile și să facă El această ispășire, altfel nu avem speranța mânturii. Dumnezeu a făcut acest lucru în Isus Hristos, care este jertfa de ispășire pentru păcatele întregii lumi (1In. 2,2) și singurul mijlocitor între om și Dumnezeu (1Tim. 2,1-6). Pe scurt, „la Domnul este scăparea” (Ps. 3,8) și „afară de El nu este niciun Mântuitor” (Isa. 43,11).

2. Dacă „nu este alt Mântuitor decât Domnul” (Os. 13,4), rezultă că nu ne putem mântui singuri. Însă trebuie să recunoaștem că multe ori căutăm să ne scăpăm singuri din primejdia în care am ajuns. În câte feluri căutăm să ne mântuim singuri? Mai întâi, putem căuta mântuirea la „asirieni”, adică la oameni care sunt văzuți ca fiind puternici, inteligenți, înțelepți, cu influență și renume. S-ar putea ca uneori să căutăm înțelepciune mântuitoare la gânditorii lumii, aprofunzând literatura sapiențială din toate tradițiile, dar lucrul acesta e ca și cum am apela la asirieni pentru scăpare. Filosofiile omenești sunt bune și conțin multe adevăruri ziditoare și importante, dacă sunt apreciate în limitele sferei lor de valabilitate. Când vine vorba de mântuirea sufletului, însă, trebuie spus ferm și clar că nu filosofia ne mântuiește, ci jertfa de ispășire a lui Isus Hristos, deoarece numai aceasta poate face ispășire pentru păcatele omenirii și numai prin credința în El poate un om să primească Duhul Sfânt promis lui Avraam (Gal. 3,2). Câtă vreme omul nu are pace cu Dumnezeu, în van caută să potolească neliniștea și agitația din suflet, care de fapt este efectul acestei dușmănii și împotriviri față de Creator din cauza păcatului.

3. Dumnezeu ne învață în această rugăciune de pocăință să spunem că „nu vrem să mai încălecăm pe cai”. Oare ce înseamnă asta? Cum trebuie înțeleastă această expresie? Cred că această „încălecare pe cai” se referă la strădania omenească și eforturile pe care le depunem spre a ne îndreptăți înaintea lui Dumnezeu. Există în om o tendință adânc înrădăcinată spre autojustificare, tendință de a nu recunoaște când a greșit și a căuta scuze pentru orice greșeală a lui. Dura realitate e că suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu și nu putem să ne ispășim singuri vina din pricina păcatului, nici nu putem să trăim în neprihănire fără Duhul lui Dumnezeu (cf. Rom. 8,3-4). În actul pocăinței ne confruntă aceste grele și triste adevăruri privind neputința noastră de a ne mântui. Așadar, atunci când rostim rugăciunea de pocăință, e bine să renunțăm la orice efort de autojustificare, adică să nu mai încălecăm pe cai, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu recunoscându-ne slăbiciunea.

4. Calvin a spus că inima omului este fabrică de idoli. Uneori avem tendința de a-L identifica pe Dumnezeu cu lucrarea mâinilor noastre, să credem că Dumnezeu este cu noi în orice facem, iar pocăința înseamnă să încetăm să-L mai confundăm pe Dumnezeu cu lucrarea mâinilor noastre. Ce înseamnă asta, mai concret? Înseamnă că renunțăm la noțiunile noastre despre Dumnezeu și ne lăsăm învățați de Dumnezeu în ce privește ființa și voia Lui. Am vrea să credem că Dumnezeu gândește la fel ca noi în toate lucrurile, că este de acord cu noi în ceea ce spunem și în ceea ce facem, însă de multe ori ne înșelăm. Renunțarea la idoli înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să vorbească în dreptul Lui despre așteptările Sale față de noi, despre sfințenie și o viață trăită în neprihănire. Lucrul acesta e cu atât mai important în vremurile noastre, în care sunt oameni care vorbesc de parcă Dumnezeu ar fi de partea lor în vreme ce ei susțin lucruri pe care Biserica, pe baza Scripturii, le-a condamnat de-a lungul istoriei.

5. În ultimul rând, în această rugăciune Dumnezeu ne învață că la El se găsește milă pentru orfan. Păcatul ne face orfani fiindcă ne îndepărtează de Tatăl și Creatorul nostru, Dumnezeu. Când păcătuim și ne înstrăinăm față de Dumnezeu, devenim ca niște orfani în lume. Desigur, unii oameni nu se simt orfani în lume. Ei au impresia despre ei că se pot descurca singuri, că sunt în stare să-și rezolve singuri problemele și să-și croiască singuri drumul vieții. Astfel de oameni nu conștientizează că depindem în fiecare clipă de harul lui Dumnezeu pentru simplul fapt al existenței noastre. Scriptura ne învață că Dumnezeu ține toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui (Evr. 1,3; cf. Col. 1,17). Lucrurile create nu există prin ele înseși, ci sunt păstrate în ființă de către Dumnezeu în fiecare clipă. În condițiile acestea, a fi înstrăinat de Dumnezeul care a creat toate lucrurile, chiar înseamnă a fi orfan! În cazul acesta, nu mai există o forță deasupra noastră care să aibă grijă de noi. Dacă nu-L avem pe Dumnezeu, nu mai avem nicio speranță în viață.

6. Însă la Dumnezeu se găsește milă pentru orfan. În ce stă mila pentru orfan? În înfiere. Aceasta este mila pe care orfanul îl găsește la Dumnezeu. Dumnezeu ne-a înfiat prin Isus Hristos (Efes. 1,5). În Isus Hristos, El S-a hotărât în dreptul nostru că ne va fi Părinte, că ne dorește pentru Sine și că va fi Dumnezeul nostru, făcând ispășire pentru păcatele noastre și deschizând calea către comuniunea cu El. De aceea ne putem pocăi cu siguranța că Dumnezeu ne va primi, deoarece El deja a luat această hotărâre în dreptul nostru. De fapt, pocăința noastră nu este altceva decât recunoașterea acestei hotărâri luate de Dumnezeu. Așadar, putem să ne întoarcem la El fără teamă, fără anxietate, în deplină libertate.

7. În felul acesta, rugăciunea de pocăință pe care Dumnezeu ne-o învață în acest text, subliniază foarte clar suveranitatea și unicitatea lui Dumnezeu ca mântuitor. Mântuirea este în exclusivitate lucrarea lui Dumnezeu, nerămânând nouă altă sarcină decât aceea de a primi în dar această mântuire, prin pocăință. Iar pocăința noastră nu trebuie înțeleasă ca fiind o condiție a mântuirii, ci mai degrabă ca modalitatea prin care intrăm în acest spațiu al mântuirii pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru noi și în care ne așteaptă.

Advertisements

Published by Steven

I study theology and philosophy without ceasing. I have a B.A. in Philosophy from Arizona State University (2013), and an M.Div. from Fuller Theological Seminary (2016). I am currently an adjunct professor of philosophy at Grand Canyon University and a Ph.D. student at Fuller Theological Seminary.

%d bloggers like this: